Scrisoare deschisa catre un senator si catre toata lumea

Scrisoare deschisa catre un senator si catre toata lumea

primita de la prietena mea  SEVERINA

>
>Asta de "la Multi Ani" !
>
>Citeste pina la sfirsit...
>1decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din
partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu
ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea
d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se
cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile...1 decembrie.

Dragi români de pretutindeni, Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor
din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în
suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să
vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea
comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea
şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în
America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe
podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au
dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi
excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de
Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M.
Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci
datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai
vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a
României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce
au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi
spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi
strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care
au pierit în inumanele închisori comuniste. Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune
gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să
binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei. La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani români de pretutindeni! Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/ ....
>
>Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit
scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de
pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar
dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă
privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați.
Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă
primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile
românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar
singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare
indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un
restaurant dintr-un orășel scoțian.

Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre
numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram
un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact
din Iași.
>Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la
Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688,
prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că
sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o
ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un
sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat
că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau
că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești,
primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu
mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap,
împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni”
care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?

Ca să îmi arătați că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce
nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu
m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele
mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru
care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează
atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de
istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung
banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de
pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul
României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină
campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care
n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi
arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub
schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma
urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să
devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt,
în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.
>
>Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și
atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum? Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe
emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de
pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de
pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din
care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe
alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în
urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și
dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru
familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau
pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în
țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te
afli „pretutindeni”, ci doar acasă. Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile
românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile
românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți
totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a
nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat
pentru libertatea poporului”.
>În Franța am cunoscut un om care și-a
pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează
acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă
asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în
care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în
curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre
Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa
mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd
politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o
hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură
de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța
tăcerii?

Ioan-Florin Florescu